Atunci când vine vorba de înfrumusețare, laminarea sprâncenelor este una dintre cele mai populare proceduri, datorită aspectului îngrijit și bine-definit pe care îl oferă firelor de păr. Prin acest tratament poți reduce considerabil timpul pe care îl petreci în fiecare zi pentru aranjarea sprâncenelor și te poți bucura de un aspect plăcut, fără foarte mult efort. Dacă ai în plan o astfel de procedură, iată ce trebuie să știi.
1. Efectul durează între 4 și 8 săptămâni
Laminarea sprâncenelor este o procedură semi-permanentă, cu efecte care durează în medie între 4 și 8 săptămâni. Durata exactă a efectului depinde de mai mulți factori, precum tipul de produse folosite în timpul tratamentului, modul în care îți îngrijești sprâncenele după procedură, dar și tipul tău de piele și păr. În general, firele de păr de la nivelul sprâncenelor cresc cu aproximativ 0,14 mm pe zi, astfel încât, în aproximativ 1-2 luni, aspectul lor se va schimba.
Așadar, te poți bucura de beneficiile laminării pentru o perioadă îndelungată, fără să te dedici definitiv unui singur look. Dacă îți place să încerci diverse forme și stiluri de sprâncene, laminarea poate fi soluția perfectă pentru tine.
2. Calitatea produselor utilizate este esențială
Calitatea produselor folosite în procesul de laminare a sprâncenelor este extrem de importantă dacă vrei să obții rezultate de durată și să eviți potențialele efecte nedorite. De regulă, produsele de calitate superioară sunt formulate cu ingrediente sigure și eficiente, care oferă beneficii semnificative atât pentru aspectul, cât și pentru sănătatea sprâncenelor tale.
Spre exemplu, unele produse de laminare conțin vitamine și minerale care ajută la întărirea și protejarea firelor de păr, prevenind astfel deteriorarea acestora. În oferta noastră vei găsi produse de calitate superioară cu formule hipoalergenice, testate dermatologic, care au un risc redus de reacții adverse. Dacă vrei să te bucuri de calitate și să ai la îndemână toate produsele necesare, alege cu încredere un kit pentru laminare.
3. Nu este indicat să îți epilezi sprâncenele înainte de laminare
În general, epilarea sprâncenelor poate duce la inflamația foliculilor, iritarea pielii și roșeață. Pentru că laminarea presupune aplicarea unor produse chimice în această zonă, epilarea cu ceară nu este recomandată înainte de procedură. În plus, orice modificări ale grosimii și formei sprâncenelor poate influența rezultatul final al laminării.
Pentru a evita aceste probleme, este recomandat să consulți un specialist care va analiza forma și dimensiunea sprâncenelor tale, îți va oferi recomandări personalizate și te va ghida în procesul de ajustare a formei acestora. Astfel, vei obține un aspect estetic plăcut, iar pielea ta va rămâne sănătoasă și protejată pe parcursul întregului proces.
4. Laminarea se face întotdeauna pe pielea intactă, fără iritații
Pe lângă epilarea cu ceară, mai există și alte proceduri sau produse pe care este indicat să le eviți înainte de laminare, pentru ca pielea ta să rămână intactă. Așadar, pentru a te pregăti de aplicarea produselor pentru laminarea sprâncenelor, evită exfolierea agresivă a pielii cu cel puțin o săptămână înainte.
De asemenea, este de preferat să limitezi expunerea prelungită la soare și să folosești protecție solară adecvată pentru a preveni arsurile solare și iritațiile. Nu folosi produse cosmetice care conțin ingrediente cu potențial alergenic, precum parfumuri, conservanți și coloranți sintetici, în zilele premergătoare laminării. O piele sănătoasă și fără iritații îți va asigura o experiență plăcută și un rezultat optim.
5. În primele 24 de ore după procedură trebuie să urmezi câteva indicații
Pentru ca rezultatele obținute să se mențină cât mai mult, în primele 24 de ore după laminare trebuie să acorzi o atenție sporită sprâncenelor tale. Iată ce trebuie să ai în vedere:
- Nu îți uda sprâncenele - pentru ca produsele folosite în procesul de laminare să penetreze în profunzime firele de păr și să ofere rezultate de durată, asigură-te că sprâncenele tale nu intră în contact cu apa în primele 24 de ore. Dacă faci duș sau te speli pe față, evită pe cât posibil zona sprâncenelor;
- Nu folosi produse cosmetice pe sprâncene - este important să nu aplici machiaj, creme sau alte produse cosmetice pe sprâncene în primele 24 de ore după laminare. Acest lucru poate afecta rezultatele tratamentului și poate scădea durata de viață a efectului. Lasă sprâncenele să respire și să fixeze complet produsele aplicate în timpul procedurii;
- Evită să îți atingi sau să freci zona sprâncenelor - în această perioadă, sprâncenele tale se așază în forma finală, așadar este important să nu le atingi prea mult. Astfel vei evita transferul de uleiuri naturale sau bacterii de pe mâini, care pot afecta rezultatele tratamentului.
6. Nu trebuie să porți machiaj atunci când te pregătești de laminare
Înainte de a începe procedura de laminare machiajul trebuie îndepărtat în totalitate. Make-up-ul poate împiedica produsele utilizate în laminare să adere corespunzător la firele de păr și astfel, rezultatele obținute pot fi nesatisfăcătoare. Folosește produse de curățare delicate, fără alcool, pentru a nu irita pielea și asigură-te că pielea este perfect curată înainte de a începe laminarea. Astfel poți preveni anumite complicații, precum infecții sau alergii, și poți obține un efect de lungă durată.
Ideal ar fi să nu aplici deloc machiaj în ziua în care urmează să îți laminezi sprâncenele, ci doar să îți cureți fața într-un mod blând, cu produsele potrivite pentru tenul tău.
7. Laminarea se poate asocia cu vopsirea pentru un efect remarcabil
Dacă îți dorești ca sprâncenele tale să fie nu doar aranjate ci și cât mai bine definite, poți asocia laminarea sprâncenelor cu vopsirea. Această combinație este adesea preferată de persoanele cu sprâncene rare care își doresc un look mai intens și mai bogat. Prin asocierea celor două proceduri, sprâncenele tale vor părea mai bine conturate și vor fi mai expresive.
Pentru un aspect natural și armonios, alegerea culorii potrivite este esențială. Specialistul tău în estetică te poate ajuta să determini ce nuanță ți se potrivește cel mai bine și ce oxidant pentru sprâncene este recomandat pentru a obține un rezultat plăcut și natural. În cazul în care firele sprâncenelor tale sunt subțiri și delicate, aceste două proceduri se pot realiza la câteva zile distanță pentru a reduce riscul de deteriorare.
După cum poți observa, laminarea sprâncenelor poate fi o soluție excelentă dacă îți dorești sprâncene cu un aspect îngrijit și definit. Ține cont de informațiile pe care ți le-am oferit, pregătește-te cât mai bine înainte de procedură și alege produse de calitate de pe barhat.ro. Nu uita să urmezi sfaturile de îngrijire după tratament, pentru a te putea bucura de rezultate durabile!
Comentarii articol